Ieșenii vor Aeroport!

Urmareste-ne pe Facebook
Crestere de 25% a traficului de pasageri în martie 2014! Crestere de 25% a traficului de pasageri în martie 2014! Află mai multe ‣
Raport de activitate Iesenii vor aeroport Raport de activitate Iesenii vor aeroport Află mai multe ‣

Ți-ar plăcea să ți se facă dor de ducă, deodată și să poți zbura chiar mâine la Paris? Ți-ar plăcea să te viziteze mai des cei dragi stabiliți în străinătate? Să poți ajunge în 24 de ore la un interviu, o conferință sau la persoana iubită? Ți-ar plăcea să se deschidă în Iași mai multe birouri ale companiilor multinaționale care investesc în tineri?

Nu-i așa că ar fi fantastic să fii întrebat(ă) pe Copou „How do I get to the airport?” și să apară IAȘI INTERNATIONAL AIRPORT la căutarea unui bilet de avion din Londra, Madrid, Amsterdam, Barcelona sau Veneţia?

Sigur că se poate! Avem convingerea că împreună, prin fapte, gesturi și mai puține vorbe, vom reuși să schimbăm lucrurile în bine, la fel cum s-a întâmplat cu mai multe inițiative de succes din ultimii ani! Dacă ne străduim puțin, putem cuceri orice destinație aleasă.

Aşa a început această campanie. Vrem un Iaşi din care să poţi ajunge în lumea întreagă şi în care îţi doreşti să te întorci cu drag!

De ce?

Oraşul Iaşi merită să fie conectat la evoluţiile secolului 21, accesibil atât nouă, cât turiştilor şi investitorilor străini. Un aeroport modern care ar conecta Iașul de principalele destinații europene iar studiile arată că modernizarea și dezvoltarea aeroportului ar  determina:

  • Creșterea investițiilor străine directe și a numărului de locuri de muncă din Iași
  • Creșterea numărului de turiști, dezvoltarea turismului local și a industriei ospitalității
  • Creșterea competitivității afacerilor din Iași și facilitarea expansiunii la nivel european și internațional
  • Creșterea încasărilor la bugetul de stat si bugetele locale (taxe pe profit, TVA, contribuții sociale obligatorii șamd)

Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi este un imbold adus economiei şi turismului, ceea ce se traduce mai departe în beneficii rapide pentru fiecare.

40 Responses to “Viziune”

  • Anda Alexandra spune:

    way to go guys :D I am totally in! Si daca se poate, zboruri directe pana in Poland :P

  • Constantin spune:

    As vrea curse regulate spre Londra,Ibiza,Faro si multe altele…

  • Florin spune:

    Felicitari. O sugestie totusi: atragerea de operatori low cost ar trebui sa fie una din prioritati. Daca vom avea zboruri directe spre multe destinatii, dar la preturile practicate de Tarom, de exemplu, mi-e ca tot la Bacau o sa ajungem.

  • Iulian Boia spune:

    Vă mulțumim pentru încurajări!
    @Florin: suntem pe aceeași linie de gândire, cu siguranță atragerea unor operatori low-cost e o prioritate pentru noi. Noi ne-am conturat un plan de acțiune și avem în vedere și asta. În primul rând este esențial să formăm o masă critică de ieșeni care susțin necesitatea modernizării aeroportului. Un număr mare de susținători cu siguranță va fi un indiciu important al cererii și pentru acești operatori. Le luăm pas cu pas și urmează să vedem cum îi putem sprijini pe acei factori de decizie care sunt direct responsabili de asta.

  • Alex spune:

    Felicitari pentru intiativa!
    Cu toate acestea, nu exista o prezentare a cauzelor pentru care in momentul de fata nu exista mai multe curse internationale de la Iasi. Prin urmare, in cautarea unei solutii la rezolvarea acestei probleme trebuie sa va uitati la cauze.
    PS: fiti mai specifici.

  • sandu spune:

    @Alex Nu exista mai multe curse din cauza managementul defectuos si a lipsei de viziune. Aeroportul se afla in subordinea Consiliului Judetean Iasi, care asa cum e firesc e un organism politic. Daca liderilor alesi le lipseste vizunea si implicarea, nici aeroportul nu se va dezvolta.

    Primul aspect e directorul aeroportului (managerul) care desi e numit politic, ar trebui ales cu grija de partidul sau coalitia aflata la putere. Daca numesti pe cineva care doar a contribuit in campanie ca sa il multumesti, fara sa te preocupe si competenta lui nu o sa avansezi.

    Al doilea aspect e chestia cu aeroportul iesenilor, care e o abordare gresita, trebuie sa fie aeroportul tuturor moldovenilor de la Galati la Botosani, daca vrei sa reusesti ceva. In proiectul asta trebuie sa prinzi o masa critica mult mai mare, eventual si de peste Prut. Trebuie sa se simta reprezentat si ala de la Vaslui si ala de la Roman. Consiliul Judetean Iasi ar trebui sa infiinteze un consortiu unde sa fie asociate si alte consilii judetene pentru o forta mai mare.

    Pe urma chestia ca vreau aeroport ca sa ma duc low-cost la Paris cand imi vine dor de duca, sau in vacanta e puerila. Iasul merita un aeroport pentru ca e izolat, in timp ce Timisoara sau Clujul pe langa faptul ca sunt mai aproape de vest au primit investitii in infrastructura, in timp ce Bucurestiul din impozitele tuturor romanilor baga bani in Otopeni si autostrazi, Iasul nu a primit nimic din acest cascaval numit buget in conditiile in care a contribuie in fiecare an. Aeroportul e o investitie mai ieftina decat o autostrada, care poate compensa lipsa unei autostrazi si ar permite dezvoltarea business-ului (sunt companii in Iasi care au nevoie de o zona cargo).

    Legat de iesenii care trebuie sa lupte pt aeroport, se pare ca unii ieseni nu isi iubesc orasul sau chiar il urasc cel mai graitor fiind Giani Canschi. In timp ce unii se chinuie sa miste lucrurile pe altii ii doare undeva, si conteaza cum sa facem mai multi bani, ca si cum iar lua cu ei pe lumea cealalta.

    • Iulian Boia spune:

      Sandu, principala cauza pentru care nu exista curse mai multe e ca actuala pista nu permite acest lucru, e construita in anii 60. In consecinta, prioritatea numarul 1 este alocarea de bani de la bugetul de stat si refacerea pistei (o parte din bani deja exista, dar nu sunt suficienti pentru a finaliza proiectul).
      Cu siguranta ne-am dori ca aceasta initiativa sa fie sprijinita de cat mai multi oameni din regiunea Moldovei, insa in primul rand noi iesenii trebuie sa ne mobilizam! Daca noi nu suntem in stare sa formam o masa critica nu avem dreptul sa le cerem lor sa faca eforturi pentru noi, beneficiarii directi.

      • sandu spune:

        E corect ce zici, dar in acelasi timp fostul meu sef avea o vorba: „first do, then ask!” chiar si cu pista asta mica din anii ’60 putea ateriza avioane de mici dimensiuni si daca ar fi avut viziune tot ar fi adus mai multe companii aeriene.

        Pentru mine nu e clar cum o sa rezolvati cu Giani Canschi, aici Munchen Biserica Ortodoxa vrea sa construieasca o biserica. Bisericile catolica si luterana ne ajuta cu bani sa cumparam terenul, insa intreaba si comunitatea romana cat a pus? macar actele sa le platiti…

        Asa si cu aeroportul oameni inimosi ca voi, ca altii se straduie, vrem, vrem, dar este unul smecher precum Giani Canschi. E oarecum imoral, cum raspundem la aceasta intrebare?

  • neculai spune:

    felicitari . sustin idea si nu doar

  • Bogdan spune:

    Felicitari pentru initiativa sper sa aiba succes .

  • Iulia spune:

    Felicitări! Dacă există astfel de inițiative înseamnă că România are o șansă! Mult succes, răbdare și nervi de fier!

    • Iulian Boia spune:

      Multumim, Iulia! Cu siguranta vorbim de o campanie pe termen mediu, lucrurile nu se vor rezolva de azi pe maine sau o data cu obtinerea unor promisiuni in campania electorala. Am tot avut parte de astea..
      Noi suntem decisi sa continuam aceasta campanie pina cand vom putea zbura de la Iasi, la preturi decente (operatori low-cost), catre macar 3-4 destinatii internationale.
      Avem nevoie de ajutorul tuturor celor interesati de acelasi lucru, daca ai idei sau modalitati de a ne sprijini te rugam sa ne anunti!

  • Liviana spune:

    Succes!

  • DanTalmaciu spune:

    Cu toate ca nu sunt din Iasi, ci doar student aici, sustin aceasta initiativa insa trebuie sa va ganditi la aducerea companiilor low cost deoarece Tarom nu stie decat sa ceara preturi mari. De aceea aeroportul din Iasi se duce la vale si majoritatea aleg sa mearga la Bacau. A-s veni la Iasi la aeroport cu cea mai mare placere, si nu m-as duce la Bacau, dar Aeroportul de acolo imi ofera mai multe oportunitati de zboriri.

  • Adrian C spune:

    Nici nu stiti ce zambet mi-ati dat atunci cand am vazut si citit site-ul acesta! Sper sa primiti cat mai mult suport… pe al meu il aveti deja!

    ***Big thumbs-up pentru zboruri directe catre Polonia !

  • Stefania spune:

    O idee foarte buna, va sustin si va admir. Ma alatur grupului in sustinerea proiectului fiind direct interesata de dezvoltarea aeroportului din Iasul nostru, centru universitar. Imi doresc foarte mult sa particip si la intalnirile de grup, dar din pacate nu am posibilitatea, dar daca ati putea posta pe site un rezumat a intalnirilor, mi-ar fi mai usor si poate v-as putea ajuta chiar si asa de la distanta.Mult succes si ne doresc realizari marete in acest proiect.

  • vioi_ro spune:

    Din 10 dec direct la Roma, iar din primavara Londra si Paris

  • roxana spune:

    Bravo bravo pt aceasta initiativa !! As veni cu drag la mars sa va sustin dar sunt stabilita in strainatate. Abia astept acest aeroport modern pe care iasul il merite. Bafta

  • Doinix spune:

    Foarte laudabila actiunea! O sustin din toata inima chiar daca nu voi putea participa la mars. Sper ca prin cat mai multe actiuni de acest gen sa realizam ceva pentru Iasi.
    Trebuie sa ajungem la nivelul Bacau-lui (macar).
    In comentariile anterioare se specifica bine faptul ca trebuie adusi operatori low-cost, altfel riscam sa ajungem iarasi sa plecam de la Bacau.
    Poate Wizz…ca am inteles ca Blue nu are cum sa vina la Iasi daca e la Bacau.

  • vasile spune:

    felicitari pt site!!! si eu ma lupt de mult timp pentru acest aeroport!!chiar m-am luat de un candidat la primarie in legatura cu acest aeroport !!! nu pot participa la acest mars cu toate ca imi doresc din suflet!!! am sa incerc sa va promovez cat mai mult pe facebook!!! mult succes si inca o data felicitari si bafta multa !!!!

  • Alexandra spune:

    Felicitari pentru initiativa si entuziasm, cu siguranta vom reusi sa obtinem si acest aeroport intr.un final, e doar o chestiune de timp si de implicare. Intr-adevar, optez pentru zborurile low cost :) Mult succes tuturor in continuare!! PS: Paris!! Paris!!!! Paris!!!! si New York!! :)

  • mihai spune:

    felicitari pentru initiativa ! sunt alaturi de voi ,in speranza ca vom reusi sa venim acasa din Italia, fara a mai fi nevoiti sa facem sute de km pana la un aeroport cu zboruri low cost.

  • ion spune:

    Initiativa este excelenta. eu as vrea sa ma lamuriti in unele aspecte: voi vreti aeroport in sensul de cat mai multe destinatii si operatori sau in sensul de zona aeroportuara?
    in primul rand la acest aeroport este o mare debandada in ceea ce priveste serviciile oferite pasagerilor si insotitorilor acestora. iar acest lucru este din vina directa a managementului aeroportului. este inadmisibil sa fie tolerati taximetristii care nu respecta pasagerii, care au masinile murdare si de cele mai multe ori de o varsta cu bunica, nesimtitii care desi au parcare amenajata parcheaza doar in fata terminalului, handelingul care este facut numai cu utilaje second-hand, salile de asteptare insuficient de mari etc, etc!
    Eu doresc si un terminal Cargo cu toate facilitatile necesare.
    Este foarte adevarat ca toate depind de pista, de echipamentele de siguranta aeronautica de la sol.
    Vreau si alte destinatii si low cost, dar pentru asta trebuie aerogara mult mai mare, trebuie convinsi operatori aerieni.
    Sunt foarte multe de spus si mai ales de facut si din pacate fara interes nu se va realiza nimic.

  • teo spune:

    AEROPORT

    Este de mirare ca nici institutiile specializate, nici presa nu intreprinde un studio serios asupra locatiei actale propuse pentru a se realiza un aeroport international in Iasi pe actuala locatie.

    Un amplasament in aceasta zona este total inadecvata, iar diversele studii de impact si de mediu sunt relevante in acest sens:
    – Este in apropierea orasului, orice aeroport international se construieste la 20-30 km de marile metropole prin reglementari europene in acest sens, datorita zgomotului (intreaga zona Tatarasi va fi afectata), cresterii temperaturii ambientale in zona aeroportului cu 5-8 grade Celsius, pericolul accidentelor;
    – langa un sat aflat in zoma metropolitana si in plina extindere (Aroneanu);
    – linga o zona de agrement si cu potential turistic si unde se fac investitii de zeci de milioane de euro in acest sens (Ciric), ce efecte va avea o crestere a temperaturii zonale cu cateva grade;
    – lipsa posibilitatilor de iesire rapide din aeroport, eventualele sosele de legatura cu exteriorul aeroportului vor costa mai mult decat aeroportul ca atare (sute de milioane de euro);
    – iesirile din aeroport si tranzitul prin Iasi va afecta grav orasul atat din punct de vedere al infrastructurii drumurilor tranzitate, cat si a zgomotului, poluarii;
    – efecte dramatice pentru dezvoltarea zonei Ciric, ca oaza de agrement si liniste pentru oras;
    – imposibilitatea dezvoltarii ulterioare a aeroportului, in special pentru tranzitul de marfuri, deoarece daca vrei sa dezvolta un nod aerian imporatnt nu o faci doar pentru calatori, urmaresti si o dezvoltare pe masura a traficului de marfuri, pentru o crestere cat mai mare a veniturilor;
    – pentru cei care ar dori sa aterizeze la Iasi, pentru a pleca spre Botosani, Neamt, Vaslui etc. Iesirea din oras dureaza 1-2 ore, ceea ce face mai eficient sa aterizeze pe un aeroport apropiat Bacau sau Suceava. Acest amplasament ar face inoportuna orice cooperare si implicare a autoritatilor judetane invecinate;

    La acestea se mai poate adauga ca la circa 200-300 milioane de euro este estimat a se construi un aeroport nou, intr-o locatie cu facilitati, cu acces facil si nimeni stat sau particular nu vor investi aceeasi suma intr-un aeroport la care soseaua de iesire trebuie dupa aceea construita pe o ruta ocolitoare si costuri de sute de milioane de euro, si de asemenea fara alte facilitati.

    Toate acestea, la care se mai pot adauga si alte argumente fac total inoportuna ingroparea sutelor de milioane de euro in aceasta zona pentru un proiect care nu are nici o perspectiva, si chiar autoritatile cunosc ca este putin probabil s aobtina acordurile de mediu in vederea investiilor preconizate, amplasamentul nerespectand reglementarile europene.

    Din acest motiv, locatia cea mai oportuna o reprezinta amplasarea unui aeroport international spre Podu Iloaei, Tg. Frumos, sau spre Miroslava prin legare cu soseaua de centura, dat fiind facilitatile rutiere (Soseaua spre Tg. Frumos, Pascani), viitoarea autostrada care va trece prin apropiere, calea ferata apropiata, implicarea autoritatilor judetene invecinate datorita apropierii de aceste judete.

    In cazul actualei locatii doar niste neaveniti, total lipsiti de experianta, sau de alta conditie vor aloca bani (peste 300-400 milioane de euro, fara facilitati pt. cargus, marfuri, sosea de iesire din aeroport, aerogara).
    Trebuie total revizuita gindirea asupra acestei loctaii, respectiv asupra unui amplasament optim, in care presa poate avea o serioasa implicare printr-o campanie pozitiva si profesionista.

  • Gamanviorel spune:

    Una e vointa alta e putinta . Sunt banii necesari , licitatia va avea loc pina la sfirsitul luni decembrie , deciziile politice preimeaza .Imi doresc de asta data sa reuseasca .Doamne ajuta !

  • ady spune:

    O idee: de ce nu ii cereti public premierului sa semneze petitia voastra? De ce premierului? Pentru ca „trebuie pus punctul pe i”, i.e., domnia sa e unul din principalii factori de decizie pentru ca proiectul aeroportului sa devina realitate. Extinzand ideea, ar fi bine sa cereti sa semneze petitia si primarului, presedintelui consiliului judetean, si altor personalitati politice din Iasi. De ce public? Ma gandesc ca daca cererea este publica ar putea ajunge mai repede la urechile dumnealor, actiunea voastra ar avea o mediatizare mai buna (prin urmare mai multi ieseni ar auzi de ea), ei ar fi „fortati” sa dea un raspuns in privinta asta, etc. Mult succes in actiunea voastra!

    • Iulian Boia spune:

      Mulțumim pentru sugestie, Adi!
      Pe lingă petitie avem și un Pact pentru Aeroport pe care vrem să-l vedem semnat de liderii politici de la nivel local, din toate partidele importante, astfel încțt să ne asigurăm că există consens politic pentru realizarea acestui proiect.
      O să vedem cum procedăm și cu semnarea petiției.
      Zi bună!

  • Tomy spune:

    As vrea curse directe spre Viena ca sa nu mai facem escale, fie la Bucuresti, fie la Berlin…

  • alex spune:

    Pe cand urmatorul protest auto?
    propun si un slogan: USL iubeste iasul :)

  • Elena spune:

    Vreau cursa directa spre Bruxelles.

  • Gabi spune:

    Da da, hai să ne mai defrişăm un pic, să mai torturăm un pic pe localnici că doar deh, pe noi nu ne afectează extinderea aeroportului.

    • Iulian Boia spune:

      Gabi, in cazul aeroportului de la Iasi nu e nevoie de defrisari sau „torturarea localnicilor”.. Sunt provocari de mediu cu siguranta, dar astea nu pot fi bagatelizate prin comentarii aruncate la misto.

  • ady spune:

    alta idee: o campanie ‘iesenii vor autostrada Tg Mures – Iasi’ ar fi benefica. Aveti experienta acum si cred ca si entuziasm sa o sustineti. Felicitari pentru campania cu aeroportul!

    • Iulian Boia spune:

      Muluțumim pentru aprecieri, Adi!
      Modernizarea aeroportului stă în puterea administrației locale (județene), deci deciziile se pot lua la Iași, fondurile se pot aloca de la Iași și implementarea poate fi urmărită local. În cazul construcției acestei autostrăzi cred ca depindem 90% de decizia la nivel guvernamental, deci poate ar trebui gândită o altfel de strategie (lobby, advocacy, puncte de vedere ale investitorilor din județele traversate etc) pentru a obține implementarea acestui proiect. Merită însă organizată o dezbatere pe tema asta!
      Numai bine!

  • Simona spune:

    nu era si Londra printre destinatiile de la Iasi? de anul trecut? pe pagina de facebook a aeroportului asa apare – https://www.facebook.com/IASIairport

    • Iulian Boia spune:

      Buna Simona!
      Da, Londra exista ca destinatie din 2013. Anul asta sunt introduse Tel-Aviv si Milano pana acum, speram ca informatiile existente sa se confirme si sa avem mai multe destinatii internationale pana la finele lui 2014!
      Numai bine!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>